Avem simulator de ski la Brașov

Yeeeey, asta înseamnă că putem să mergem la ski oricând. Indiferent de anotimp, nu va mai sta nimic între tine și pasiunea ta pentru sportul de iarnă.

Pârtia este în Brașov, la Superland, adică cel mai mare mall pentru copii din Europa. Pot schia trei persoane în același timp sau o singură persoană pe snowboard. Iar de acolo vei putea închiria tot echipamentul necesar. Te poți duce cu clăparii tăi, dar schiurile sau snowboard-ul trebuie închiriate de acolo. Motivul este simplu. Spre deosebire de schiatul pe zăpadă, unde canturile trebuie să fie ascuțite, aici ele trebuie să fie rontunjite ca să poată aluneca.

Uite și câteva imagini:

Despre experiență în sine și dificultate, am citit declarația lui Attila Pall, administratorul simulatorului. Am aflat faptul că înclinația pantei poate fi reglată între 9 și 23 de grade, iar viteza poate varia între 12 – 35 km. Ceea ce înseamnă că te poți distra și în același timp poate fi și o provocare, din punct de vedere al dificultății. Pe pârtie vei sta 10 minunte și apoi 10 minute vei avea pauză. Iar taxa se achită pe oră.

Dacă ai ajuns acolo sau dacă vei ajunge, te rog să îmi spui cum este experiența. Sunt tare curios. Iar când voi ajunge la Brașov, în mod cert mă voi duce să testez și să aflu ce înseamnă experiența schiatului în interior, pe o bandă. 🙂

Sursa: newsbv.ro

 

0 Comments

Leave a Comment

Captcha * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.