Cine și-a pierdut portofelul mâna sus! Iar de nu e cazul tău, nici să nu mai fie, mai ales acum că avem și alte opțiuni de plată. De aceea, când vine vorba despre metode prin care ne putem simplifica viața, sunt primul care le implementează și le promovează. Unde mai pui și eficientizarea obiectelor pe care le purtăm cu noi în fiecare zi. Tocmai de aceea vreau să salut noul serviciu disponibil în aplicația CEC Bank Mobile Banking, anume plățile prin Google Pay. Pentru mine tehnologia de plată cu smartphone-ul se numără printre ’’minunile’’ moderne și îți voi spune de ce. Dar și cum poți câștiga bani pentru că #CECtePremiaza!
Hai să începem cu motivul pentru care încurajez plățile cu telefon. În urmă cu ceva timp, am ieșit de la cumpărături cu mâine pline de sacoșe, portofelul într-un buzunar, telefonul în altul și pe undeva erau și cheile de la mașina. Toate bune și frumoase, am ajuns acasă și după ceva timp primesc un mesaj pe facebook, de la o persoana pe care nu o cunoșteam, care mă întreba dacă mi-am pierdut portofelul. Îmi stă inima în loc, realizez că așa este și aflu că omul mi-a lăsat ”mica avere” la recepția magazinului. Încă o dată îi sunt extrem de recunoscător pentru acest gest și pentru implicare. Cât de norocos am fost, nu-i așa?
Dacă îl pierdeam ar fi însemnat că trebuie să refac toate cardurile și știi foarte bine cât de mult timp pierdut presupune asta. Iar probabilitatea de a pierde telefonul este mult mai mică, având în vedere că a devenit o extensie a mâinilor noastre și îl verificăm mai ceva decât propria respirație.
Așa că nu aveam cum să nu salut o funcționalitate atât de utilă pentru noi. Unde mai pui că poți să primești și premii în bani! Dacă ești client CEC Bank sau dacă vrei să devii, să știi că tocmai au lansat plățile prin Google Pay din aplicația mobilă și campania #CECtePremiaza. Mai exact, dacă ai un card Mastercard de la CEC Bank, un smartphone cu sistem de operare Android și aplicația CEC Bank Mobile Banking, ai șansa de a primi 30 de lei direct pe card și poți câștiga un voucher de cumpărături în valoare de 500 de lei. Mai jos detalii despre înscrierea în campanie, în ordinea pașilor ce trebuie urmați.
CEC Bank lansează campania #CECtePremiaza, destinată posesorilor de carduri Mastercard emise de CEC Bank. Clienții care dețin un card Mastercard de la CEC Bank, un smartphone cu sistem de operare Android și aplicația CEC Bank Mobile Banking au șansa de a primi 30 de lei direct pe card și pot câștiga un voucher de cumpărături în valoare de 500 de lei.
Hai să îți spun care sunt pașii pentru înscriere.
Trebuie să îți înrolezi cardul Mastercard emis de CEC Bank în Google Pay prin aplicația Mobile Banking de la CEC Bank și să plătești cu el la orice comerciant până pe 17 decembrie.
Primii 1.000 înscriși în campanie primesc 30 de lei direct pe card.
Toate persoanele care înrolează cardul Mastercard de la CEC Bank prin Google Pay și efectuează o plată până la data menționată intră automat în cursa pentru unul dintre cele 35 de vouchere de cumpărături în valoare de 500 lei fiecare, oferite prin tragere la sorți.
Mai multe detalii despre campanie și mecanismul de funcționare poți afla pe http://vezidetalii.ro/google-pay2.
În final, îți doresc buzunare goale, dar motive pline de bucurie de fiecare dată când accesezi aplicația de plată. 😉
0 Comments