Particip la BIG BUILD – 36 de case în 5 zile #KauflandSprijina

KAUFLAND SPRINJINĂ BIG BUILD HABITAT FOR HUMANITY ROMANIA

Vreau să îți spun că am primit cu mare entuziasm invitația celor de la Kaufland România, de a participa la acțiunea BIG BUILD, inițiată de către Habitat for Humanity România. Alături de 450 de voluntari români și internaționali vom construi 36 de locuințe în doar 5 zile în cartierul Izvoare din Bacău, pentru a ajuta familiile cu venituri mici.

În intervalul 2 – 6 octombrie se va desfășura acțiunea, iar în data de 2 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Locuirii. Motiv pentru care proiectul va lua forma unui festival al binelui – #HabitatFest – unde persoanele care vor beneficia de construcția caselor vor cunoaște voluntarii și vor munci împreună.

„Ne bucurăm că vom sărbători Ziua Mondială a Locuirii pe șantierul din Bacău și că între 2 și 6 octombrie vom face un pas important pentru a ajuta cele 36 de familii să înceapă o viață nouă. Totodată, prin acest proiect ambițios continuăm eforturile din ultimii ani de a pune pe agenda publică problemele de locuire cu care se confruntă jumătate din populația României. Suntem recunoscători pentru susținerea pe care am primit-o din partea Primăriei Municipiului Bacău și a partenerilor noștri, care au rămas alături de proiect și ne-au ajutat să ne respectăm angajamentul luat față de familii”, a declarat Roberto Pătrășcoiu, Director Național Habitat for Humanity România.

Kaufland România este partenerul strategic BIG BUILD și acesta este unul dintre motivele pentru care apreciez foarte mult acțiunile lor. Am observat o implicare activă a brandului din punct de vedere social și tocmai asta mă face să îi respect și să afirm faptul că este una dintre cele mai responsabile companii din Romania. Am colaborat alături de ei la ONG Fest, atunci când am aflat faptul că numai în 2016 Kaufland a sprijinit peste 200 de proiecte de CSR derulate cu ONG-urile partenere, care au impactat 700.000 de români de toate vârstele. Câteva exemple de programe susținute de Kaufland ar fi: HOSPICE Casa Sperantei, prin înființarea secției de pediatrie in cadrul Centrului de îngrijire paliativă, Stațiile de bike sharing I’Velo Urban & Kaufland, Olimpiadele K, 2 milioane de euro donate școlilor din România, BIG BUILD despre care vă povestesc în acest articol și multe altele.

Voi prelua un fragment din comunicatul de presă:

Kaufland România, partenerul strategic BIG BUILD, a suplimentat donația pentru proiect astfel încât familiile beneficiare să plătească o rată mai mică pentru locuințe cu până la 100 de lei lunar, pentru o perioadă de 20 de ani. Prin urmare, realocând fondurile destinate plății chiriilor pentru familii pentru o perioadă limitată, Kaufland a făcut o investiție pe termen lung, venind încă o dată în sprijinul semenilor aflați în nevoie.

„Pentru noi este deja un obicei să fim alături de comunitatea locală, acolo unde este nevoie. Pe lângă sprijinul financiar, echipa Kaufland va munci pe șantier împreună cu voluntarii și va ajuta la ridicarea caselor. Vrem să ne asumăm cu adevărat rolul de partener implicat și să contribuim la schimbarea vieților oamenilor în mai bine”, declară Anna Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România.

Dacă îți dorești să susții această acțiune poți intra pe http://www.habitat.ro/bigbuild/ unde poți face o donație.

Mie tot ce îmi rămâne este să mă prezint acolo și să pun umărul la treabă. Din păcate voi sta doar 2 zile,  dar voi încerca să maximizez aportul meu acolo și să revin către tine cu experiența completă 🙂

#HabitatforHumanity #BIGBUILD #HabitatFest#KauflandsprijinaBIGBUILD

 

0 Comments

Leave a Comment

Captcha * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.