Un nou parteneriat pentru performanță în sport

Un nou parteneriat pentru performanță în sport

Prima dată când am întâlnit o disciplină sportivă de contact a fost în copilărie. La vremea respectivă era totul despre a mă impune în fața colegilor de generală, că de, acela era nivelul. Iar cel de-al doilea contact a fost la maturitate, atunci când am înțeles cu adevărat despre ce este un astfel de sport. În primul rând vreau să menționez cuvintele disciplină și valori. Iar în al doilea rând, am descoperit că antrenamentele sunt printre cele mai complexe pe care am avut ocazia să le experimentez. Implică toți mușchii, concentrare, mobilitate și flexibilitate.

Tocmai de aceea m-am bucurat tare mult să aflu faptul că Federația Română de Lupte și Federația Română de Judo au încheiat un parteneriat OMNIASIG Vienna Insurance Group. Campania OMNIASIG pentru performanță va susține activitatea celor două federații, precum și notorietatea și promovarea lor, față de cât mai multe categorii de public. Sunt mai multe motive pentru care vreau să îmi exprim entuziasmul și să îți spun de ce susțin aceast parteneriat.

Știm foarte bine faptul că în România se consumă două, trei sporturi, pe care se înghesuie mulți sponsori, iar în rest nu prea există susținere. Iar sacrificiile sportivilor sunt pe măsură, indiferent de disciplina practicată. De aceea aplaud un astfel de parteneriat, iar în calitate de om care promovează #poftadesport, îi felicit pe cei care investesc în sporturi care nu sunt consumate de mase, dar care au potențial enorm de creștere și performanță.

Revin la disciplină și valori. Vreau să împărtășesc cu tine care sunt valorile și principiile celor două sporturi, ca să înțelegi de ce consider că avem de învățat de la ele:

Valori LUPTE – Perseverență, Echilibru psihic, Dârzenie, Strategie, Gândire creatoare

Principii JUDO – Voi lupta numai pentru adevăr și pentru bine; În situații serioase voi rămâne serios și voi cultiva numai gânduri bune; Nu voi rosti cuvinte disprețuitoare sau supărătoare; Voi lupta cinstit și corect; Voi progresa dând maximum de randament.

Acestea sunt cuvinte și afirmații care pot forma fundamentul unui om exemplar în societate. Sunt elemente curate, pozitive, pe care poți construi în orice departament al vieții, fie el personal sau profesional. Și având în vedere valorile care sunt promovate în ziua de astăzi, te rog frumos să nu fii reticent când auzi de lupte sau judo. Indiferent dacă vorbim de eventualitatea ca tu să fii practicant sau să dai copilul la o astfel de disciplină sportivă.
Vreau să îți spun care sunt și valorile OMNIASIG: integritate, profesionalism și pasiune, respect, încredere, responsabilitate. Acum parcă se leagă motivul acestui parteneriat, nu-i așa? Mai jos îți voi lăsa și declarația domnului Mihai Tecău, Președinte Directorat Omniasig Vienna Insurance Group, care întărește această idee.

Un nou parteneriat pentru performanță în sport

“Susținerea performanței și a evoluției fac parte din activitatea permanentă a OMNIASIG, astfel încât acest nou pas a venit firesc, respectiv extinderea demersurilor noastre în zona sportului. Am ales să sprijinim Federațiile de Judo și de Lupte nu doar pentru că valorile noastre sunt foarte apropiate, ci și pentru că ambele sunt sporturi care educă prin principiile lor și inspiră tânăra generație să gândească într-un mod creativ și corect și să fie responsabilă”.

Iar nu în ultimul rând, vreau să îți amintesc că avem sportivi cu rezultate demne de apreciat, care ne poartă cu mândrie tricolorul în toată lumea. Anul aceasta, în cadrul Campionatului European Seniori 2018, ne putem mândri cu medaliați la toate cele trei stiluri: greco- romane, lupte feminine si lupte libere. Nici la judo nu suntem mai prejos, recent, România a cucerit trei medalii la Cupa Europeană de Cadeți, ce s-a desfășurat în perioada 19 – 20 mai în Polonia.

În final, îți spun că te voi ține la curent cu rezultatele și activitățile pe care le presupune acest parteneriat și, mai ales, rezultatele sportivilor noștri. Îmi plac valorile implicate, îmi place mesajul și vreau să mă ajuți să le facem auzite! 🙂

Până data viitoare, rămâi cu bine, rămâi cu #poftădesport!

Un nou parteneriat pentru performanță în sport

0 Comments

Leave a Comment

Captcha * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.