HOKA Clifton 9 GTX review

Hoka Clifton 9 GTX

Bună dimineața doamnelor și domnilor, gata, s-a terminat cu scuzele de tipul: eu aș ieși să alerg dar nu am cu ce sau vremea nu mă lasă!

 Am fost recent la HOKA Festive Run, un eveniment de testare a încălțărilor de alergare unde am putut încerca pantofii și am alergat împreună cu o gașcă de oameni pe cinste. La final ne-am relaxat cu  sesiunea de yoga și ne-am reîncărcat bateriile la masa festivă, cu multă #poftădesport. Uite aici cum a fost atmosfera în reel-ul pe care l-am făcut de la eveniment.

Și acum, dragi prieteni, câteva păreri la cald:-) despre pantofii testați de mine:

HOKA Clifton 9 GTX e echivalentul confortului pe orice vreme, așa că hai afară la zăpadă!

Hoka Clifton 9 GTX

Cu acest model ai acum libertatea de a acumula kilometri indiferent de condițiile meteo. Modelul clasic Clifton a fost modificat cu GORE-TEX Invisible Fit și tălpi cu tracțiune numai bune pentru vreme rea. Primul pantof impermeabil de asfalt de la HOKA rezistă la apă, include reflectivitate la 360 grade și o construcție din mesh închis pentru o protecție suplimentară.

Partea superioară este realizată folosind tehnologia Gore-Tex Invisible Fit, compus dintr-o singură bucată de material, ceea ce face ca versiunea impermeabilă a pantofului să aibă o potrivire pe picior similară cu versiunea clasică. De asemenea, partea superioară este mai flexibilă, se mulează mai bine pe forma piciorului și respiră mai bine decât metodele anterioare care aveau Gore-Tex integrat în pantofi.

Fără griji, poți să-ți stabilești un obiectiv îndrăzneț în prima parte a anului

Hoka Clifton 9 GTX

HOKA Clifton 9 GTX este proiectat să-ți ofere performanță chiar și în cele mai reci luni, menținându-ți picioarele calde și protejate de vânt, ploaie sau zăpadă.

Construcția moale de la nivelul limbii împiedică alunecarea în timpul alergării, iar găurile pentru șireturi sunt rezistente, ceea ce face ca pantofii să aibă o durabilitate mai mare.

Talpa exterioară este aderentă iar zonele de abraziune ridicată sunt dispuse perfect în părțile în care are loc cea mai mare uzură, ceea ce duce la o greutate scăzută pentru niște pantofi de vreme nefavorabilă.

Hoka Clifton 9 GTX sunt încălțările ideale pentru alergare zilnică, atunci când condițiile meteo te îndeamnă mai degrabă să privești spectacolul naturii de la fereastră.

Hoka Clifton 9 GTX

Credit foto: Hoka

0 Comments

Leave a Comment

Captcha * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.