Capitolul I – Duminică dimineața, ora 07:29 de minute, 1 martie 2020, ajung la radio.

Intru fericit nevoie mare în studioul Europa Fm, lumina ușor difuză, telefonul în mână și mă apuc să fac un story pentru instagram (@alexgrecu.ro mă găsești) în timp ce pășesc convins către pupitru.

Eram super energic, dacă ar fi să mă compar cu o sticlă de bătură acidulată în care pui un mentos și reacționează, ei bine, eu eram un bax de sticle și de mentosane, cu niște bătură energizantă ca bonus, doar așa, ca să fie bine, să nu fie rău.

Sentimentul era ceva de genul, ’’La o parte că sunt regele lumii!!!’’ Care Lion King, care Leonardo Di Caprio și King of the world, eram eu, GRECU – King of the Radio!

Acum că am stabilit euforia pe care levitam, apuc să fac primii 3 pași și reușesc să mă împiedic de un stativ de lumină, pe care mai că nu l-am doborât. Evident că el nu mă reține din drumul meu victorios, lătrând cuvinte de parcă aveam ardei iute în orificiul degajator de flatulențe.

Încă 3 pași, ajung în fața biroului, în continuare vorbeam pentru story când mă opresc… îmi mut pentru o secundă privirea și… hmm… observ că monitoarele pe care rulează programul de emisie erau OPRITE! Moment în care efectiv mă blochez! În peste 6 luni de când făceam radio, acele ecrane nu au fost niciodată închise. LIKE NEVER, EVER! Primul gând a fost că programul de emisie a picat.

Bobiță, e groasă!!!

Capitolul II – Se instalează panica!

Sunt închise de la buton, îmi spun, așa că îl apăs și realizez că se opresc de tot, iar când pornesc, led-urile funcționează, dar nu există nicio imagine. FUCK!!! Ce mă fac? Eram convins că melodiile de pe radio funcționează din sistemul de back-up, iar eu nu voi putea începe emisiunea la ora 8!

Îmi spun ok, de la IT îl cunosc pe Petre și am numărul lui! Îl apelez! Îmi era super rușine, o parte din mine se gândea că nu îmi va răspunde, dar era singura mea speranță.

Sună o dată… de două ori… de trei ori… apoi o voce trezită din cel mai dulce somn de weekend, ușor răgușită, neînclăzită și fără vlagă îmi răspunde…  ’’Alo…, da’’

Eu încep poezia… ’’- Petre, iartă-mă, uite, situație, e groasă rău, ce mă fac? Ce ne facem? Nu pot prezenta, ratăm știrile, oamenii nu mă vor putea asculta, lumea în actuala formă nu va mai putea exista, iar eu sunt cel care o pot salva! Sunt aici, ce faaaac???’’

Capitolul 3 – Șoricelul

După toată panica mea, după toate cuvintele rostite în același ritm cu sutele de bătăi ale inimii mele, Petre îmi răspunde cu aceeași voce de om normal care doarme într-o dimineața de duminică, cu următoarele trei cuvinte:

– Ai mișcat mouse-ul?

Eu… – Ăăăăăăăăăă…

Mișc de el, moment în care totul revine la viață. 

Calculatorul era în stand-by.

Atât s-a putut!

Al vostru #băbălău,

Alex Grecu