Al meu este tată

Sunt convins de faptul că puțini dintre noi sunt cu adevărat hotărâți să își asume rolul de părinte, fără să avem o întreagă serie de semne de întrebare. Noi ăștia tineri, de cele mai multe ori ne spunem faptul că nu suntem suficienț de maturi, că mai avem de copilărit, că mai vrem să creștem pe plan profesional, că nu vrem să ne grăbim cu căsnicia, etc.

Dar sunt curios dacă aceste motive lucrează în avantajul nostru sau dimpotrivă. Încerc pe cât posibil să nu judec oamenii, dar aș minți dacă nu aș recunoaște că acum câțiva ani mă uitam strâmb când auzeam de colegii din facultate care urmau să devină părinți. Și am avut mult timp această frică. Cumva o contradicție în capul meu, îmi spuneam că vreau copil, dar să fie la 30 de ani sau după. Iar până atunci era total exclusă această posibilitate.
Acum am plecat spre 29 de ani și am început să simt această dorință din ce în ce mai prezentă. Iar toate problemele pe care mi le ridicam înainte, au început să pară rezolvabile.

Unul dintre cei mai buni prieteni de-ai mei, Alex Ghica, coleg de liceu și facultate, începând de astăzi este tată! Ce nu știe el este faptul că a devenit și un exemplu pentru mine! El nu s-a ascuns în spatele cutiei cu motive și a făcut acest pas. My brother, nu ai idee cât mă bucur pentru voi!

Consider că unul dintre rolurile pe care le avem pe acest pământ este să asigurăm factorul evolutiv și să acordăm acest dar minunat, care este reprezentat de către viață.
Probabil că niciodată nu ne vom simți în totalitate pregătiți, dar încep să cred că a fi părinte tânăr înseamnă a fi inteligent. Căci finalmente te vei bucura și mai mult de al tău, a ta, sau ai tăi. Iar uneori cred că uităm cât de firav este darul pe care și noi l-am primit de la părinții noștri și ne facem planuri îndepărtate, fără să avem nicio certitudine că vom ajunge acolo.

Dacă ești părinte, ne spui de ce nu ar trebui să mai pierdem timpul? 🙂

Alex alături de Sofia Maria