Verbalizarea aprecierii

În ultimul timp am avut câteva exemple de neînțelegeri provocate din cauza unor așteptări sau a lipsei aprecierii. Și sunt convins că ele pot fi evitate 😉

Și aici pot delimita cazurile în care tu te aștepți să fii apreciat în urma acțiunilor pe care la faci pe plan familial, pe plan profesional sau pe cel personal, dar nu ești. Sau cazul în care tu nu apreciezi implicarea celor de lângă tine, a colegilor sau angajaților, etc.

Comunicare și mulțumesc

 Acestea sunt două cuvinte care pot cântări enorm într-o relație și care pot evita multe neplăceri.

COMUNICĂ – dacă simți că nu ești apreciat la adevărata ta valoare sau deloc, verbalizează asta! Spune-i persoanei dragi câte faci tu, spune-le colegilor ceea ce întreprinzi suplimentar, spune-i șefului câte faci tu și faptul că meriți mai mult. Și multe alte cazuri similare.
Dacă vei face asta vei evita cel mai periculos sentiment și anume frustrarea. Nu îți fie rușine, nu ține în tine gândurile, ci transformă-le în realitate. În acest fel vei ști întotdeuna că nu ai ce să îți reproșezi, vei ști că poți evita o situație din care s-ar putea să nu mai fie ieșire.
Nu te aștepta ca toată lumea să gândească ca tine și gândește-te la faptul că uneori este bine să atragi atenția unei persoane asupra unui aspect. Căci s-ar putea să îi oferi o altă perspectivă pe care nu a văzut-o.

SPUNE MULȚUMESC ȘI APRECIAZĂ – cred că un ”mulțumesc” cântărește enorm. Este extrem de important să îi apreciem pe cei din jurul nostru, indiferent de relația pe care o avem cu ei.
De multe ori ni se pare normal ca persoanele dragi sau prietenii să facă lucruri mărețe pentru noi. Ni se pare normal ca angajații să stea peste program sau să se ocupe și de alte atribuții pe care nu le au. Dar o parte dintre noi uită să aprecieze aceste gesturi.
De aceea verbalizează sentimentele de apreciere pe care le ai pentru cei din jurul tău. Spune-i mulțumesc mamei care te sună în fiecare zi să îți spună că te iubește, spune-i mulțumesc persoanei iubite care de multe ori pune fericirea ta înaintea propriei fericiri, spune-i mulțumesc prietenului care te sună des și te întreabă ce mai faci, spune-i mulțumesc acelui coleg sau angajat care știi că face mai mult decât îi revine în atribuții, dar totuși o face. Și întoarce și tu acest bine 🙂

De ce?

Pentru că în acest fel le dai aripi acelor oameni. Și vor simți că energia pe care o depun, timpul, sentimentele sunt apreciate. Iar în acest fel vor continua să o facă, iar tu vei fi mai fericit și vei evita situații de conflict.

De aceea susțin că trebuie să avem grijă la ambele aspecte. Inteligența comunicațională este esențială în legăturile interumane.

1. Exteriorizează gândurile care te macină și nu te aștepta ca cei din jur să ghicească ceea ce tu poți considera evident. Poate ei nu consideră 😉

2. Apreciază și mulțumește-le celor care te ajută și fac gesturi frumoase pentru tine. Și nu pune o etichetă generală. Apreciază atunci când cineva merită și verbalizează asta. Iar când acel cinvea greșește, spune-i. Dar nu îți baza aprecierea în funcție de suma unori acțiuni. Ci punctual. Vei avea enorm de câștigat în respectiva relație.

Aceasta este rețeta mea care funcționează tare bine. De fiecare dată când am o problemă îi dau glas și spun foarte des mulțumesc.

Ocazie cu care îți mulțumesc și ție pentru că ai citit aceste rânduri și tare mult sper că ți-am amintit evidentul pe care deja îl știai 🙂

 

1 Comments

Leave a Comment

Captcha * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.